Ziceam că articolul acesta supune aprecierii logicii discrepanţa care a apărut între generaţii. Ideea a pornit de la un articol scris pe la americani, în care ei înşişi remarcau că proprii lor copii vorbesc în acronime, mai des şi mai codat decât ar avea ei capacitatea să înţeleagă fără utilizarea unui dicţionar urban. Apropo de unul dintre cele mai cunoscute astfel de acronime şi de variatele variante, iată definiţia de dicţionar:
LOL = It’s original definition was “Laughing out loud” (also written occasionally as “Lots of Laughs”), used as a brief acronym to denote great amusement in chat conversations.
Între români, această trecere dintre generaţii s-a făcut cu influenţe americane doar, deşi sincer ar fi fost de preferabil importul asemanător importului de sărbători (a se vedea Valentine’s Day). De ce spun asta? Din prisma modului de a scrie pe care ni l-a impus computerul şi rapiditatea comunicării. Nu se poate vorbi de diacritice, aşa cum uneori nu se poate vorbi de cratime sau norme DOOM2. Citesc comentarii pe diverse site-uri şi uneori mă îngrozesc (după ce ma opresc din râs): atâtea fraze mai codate decât semnalele Morse. Cifrele apar drept litere, nu ne-am oprit doar la a avea prescurtări.
Deşi înclin să cred că nu e vorba doar de tastatura computerului, telefonul îşi are partea lui de vină în ceea ce priveşte maniera de a scrie. Vorbesc despre folosirea excesivă a literei “k” în loc de “c” sau “ca,cu,ce” ş.a. Stau şi mă întreb dacă persoanele respective nu se gâdesc că pe tastatura computerului sau notebookului sau – mai nou – full qwerty a telefonului mobil de ultimă generaţie, tasta “c” e la fel de aproape ca şi tasta “k”, dar mai uşor/comod de folosit? Ah, dar aşa e, nu mai este cool.
Nu e nimic totuşi, vom ajunge să scrie în cadrul probei de română de la bacalaureat “Luky” în loc de “Luceafărul” , că doar e mai scurt şi mai cool, exact cum ar fi vrut Eminescu dacă ar fi folosit calculatorul şi Y!M-ul şi s-ar fi încadrat în nevoia de comunicare corespondentă anului 2009.
Chestia despre care discutam cu mama zilele trecute este că, mai nou, e şocant faptul că directori (persoane cu funcţii importante, din generaţia mai tânără) uită să scrie, elidează litere datorită folosirii excesive şi rapide a computerului. În ritmul ăsta de involuţie, ar trebui să ne facem provizii de banane.
În altă ordine de idei, abordând un pic meciul de diseară, deşi şansele matematice sunt infime, tricolorii vor juca pentru încă o victorie de palmares şi o palmă celor ce critică echipa naţională. De fapt, unde voiam să ajung, este mândria absurdă şi prostească ce înclin să o atribui românului: când ceva merge bine, de ce să nu găsim nod în papură?! A se vedea declaraţiile unor patroni de club a caror nivel de inteligenţă ne face să urmărim doar meciuri din afară şi ştiri pe Eurosport. Dacă nu renunţăm să promovăm “inteligenţa” la tv, nu avem de ce să reproşăm copiilor că n-au habar să scrie. Vom primi răspunsuri de gen: “Oare Adrian a învăţat carte de are atâţia bani? Da’ Becali? Pai şi atunci eu de ce-s mai fraier să citesc? Să îmi storc creierii aiurea ajungând vreun olimpic ce apare la ştiri doar o dată… Mai bine mă apuc de cântat sau mă fac fotbalist, sau mai bine oier ?!”
Să ne citim cu bine!
… şi am de gând să revin cu câteva chestii de audienţă maximă pe care să le comentez doar eu, propunându-vă spre apreciere doar frustrările mele. Am avut prea mult timp liber şi de aceea nu am mai scris; cum bine ştiţi, când stai degeaba ai prea puţină inspiraţie – sau era invers?!
Asta se anunţă în lunile ce urmează. Un lucru extraordinar pentru turismul litoral şi catastrofic pentru agricultură şi totodată pentru economia ţării. Eu unul invit lumea la mare şi mă aştept la o vară pe măsura celei de anul trecut.
